Un nivel ridicat de insulină înseamnă că pancreasul produce cantități excesive de insulină, care este hormonul responsabil pentru controlul nivelului de zahăr din sânge.

Această afecțiune poate fi cauzată de un tablou clinic dăunător de rezistența la insulină Aceasta se întâmplă atunci când organismul nu răspunde bine la acest hormon, iar pancreasul începe să producă o cantitate mai mare pentru a controla nivelul de zahăr din sânge.

Ca o consecință a creșterii insulinei, nivelul de zahăr din sânge poate deveni excesiv de scăzut, ceea ce determină o senzație de foame mai frecventă, pofta de dulciuri, oboseală excesivă și dificultăți de concentrare.

Dacă vă confruntați cu aceste simptome, solicitați ajutor medical pentru a face niște teste care să dezvăluie dacă aveți un nivel ridicat de insulină în sânge.

În multe cazuri, pentru a inversa starea de insulină ridicată sunt suficiente modificări ale dietei și ale stilului de viață.

Vezi mai multe detalii despre nivelul ridicat de insulină în sânge, simptomele pe care le provoacă, cauzele posibile și modul de tratare.

Funcția de insulină

Insulina este hormonul care face ca glucoza, care circulă în sânge, să intre în celule, unde este metabolizată (prelucrată) și transformată în energie de care organismul nostru depinde pentru supraviețuire.

A insulină ridicată se numește clinic hiperinsulinemie și apare atunci când nivelurile sale sunt exagerate în sânge.

Pancreasul, care este glanda care produce insulina, își mărește producția pentru a preveni creșterea excesivă a nivelului de glucoză în sânge (hiperglicemie).

Această producție crescută are loc atunci când celulele organismului nu răspund în mod adecvat la insulina prezentă în sânge.

Simptomele de insulină ridicată

Principalele simptome care se manifestă atunci când nivelul de insulină este ridicat sunt următoarele:

• Foame frecventă și excesivă: vi se face foame la scurt timp după ce ați mâncat și adesea într-un mod exagerat, adică cu nevoia urgentă de a mânca ceva, cât mai repede posibil.
• Dorința constantă de a mânca ceva dulce: nu numai că vă este foame în mod constant, dar simțiți nevoia să mâncați ceva dulce.
• Dificultăți de concentrare: din cauza nivelului scăzut de glucoză (zahăr din sânge), vă este greu să vă mențineți concentrarea, să vă concentrați asupra activității.
• Lipsa de motivație: Din cauza energiei scăzute, nu aveți nicio motivație pentru a face ceva care necesită mult efort.
• Senzație de iritabilitate sau anxietate
• Senzație de oboseală excesivă Acest lucru face dificilă gândirea, organizarea gândurilor și coordonarea mișcărilor.
• Este posibil să vă simțiți amețit
• Convulsiile și leșinurile în cazuri mai grave.

Copiii pot suferi, de asemenea, de niveluri ridicate de insulină, manifestând un grad mai mare de iritare, descurajare și dificultăți de hrănire sau de supt.

Toate acestea sunt simptome ale hipoglicemie reactivă Hipoglicemia este o tulburare cauzată de o scădere a nivelului de glucoză din sânge sub 70mg/dL.

Un nivel ridicat de insulină face ca multe molecule de glucoză să intre în celule, lăsând puține în sânge, ceea ce se întâmplă de obicei după ce se consumă alimente bogate în zahăr, responsabile de așa-numita vârfuri de insulină .

În funcție de nivelul de hipoglicemie, o persoană poate dezvolta o stare hipoglicemică severă, care poate duce la comă și îi poate pune viața în pericol. Prin urmare, este esențial să solicitați ajutor medical dacă observați că dumneavoastră sau altcineva se confruntă cu o criză hipoglicemică.

Cauze posibile ale insulinei ridicate

Principala cauză a insulinei ridicate din sânge este rezistența la insulină o afecțiune caracterizată de o lipsă de sensibilitate a celulelor la acțiunea hormonului insulină, care nu poate transporta moleculele de glucoză în celule, unde sunt utilizate pentru a genera energie.

Ca urmare, nivelul de glucoză din sânge crește, iar pancreasul începe să producă mai multă insulină în încercarea de a regla glicemia.

Pe termen lung, această afecțiune se poate agrava prin scăderea producției de insulină de către pancreas și creșterea nivelului de glucoză din sânge, ducând la prediabet, ulterior la diabet de tip 2. Vezi care sunt principalele simptome ale diabetului de tip 2 și cum se tratează acesta.

A prediabet este o afecțiune care precede diabetul de tip 2 și se definește prin niveluri de glucoză în sânge la jeun între 100 și 125 mg/dL. De la o concentrație de 126 mg/dL de glucoză în sânge, o persoană este considerată diabetică.

Rezistența la insulină se poate dezvolta mai ușor la persoanele care au deja o predispoziție genetică și care prezintă una sau mai multe dintre aceste afecțiuni:

• Supraponderali.
• Sedentarismul.
• Conținut ridicat de grăsime viscerală.
• Steatoza hepatică sau ficatul gras, vezi care sunt cauzele.
• Colesterolul ridicat.
• Obiceiuri alimentare proaste, cu un exces de carbohidrați simpli și rafinați.
• Sindromul ovarelor polichistice, în cazul femeilor.

Deși mai rar, nivelul ridicat de insulină poate fi cauzat de următorii factori:

• Insulinom: un tip rar de tumoare care afectează celulele beta pancreatice, determinându-le să secrete prea multă insulină. În consecință, persoana suferă de hipoglicemie în post.
• Nesidioblastoza: proliferarea excesivă a celulelor endocrine din pancreas care duce la creșterea secreției de insulină.

Diagnosticul de insulină ridicată

Diagnosticul de insulină ridicată se face prin teste de sânge Intervalul normal este considerat a fi cuprins între 3 și 25 µU/mL, iar valorile de peste 10 µU/mL atrag atenția asupra necesității de îngrijire.

Există, de asemenea, și testul oral de toleranță la glucoză Acest test evaluează curba concentrației de glucoză și insulină din sânge la două ore după ingerarea a 75 de grame de glucoză, ceea ce permite diagnosticarea rezistenței la insulină, a prediabetului și a diabetului.

Tratamente cu insulină ridicată

Specialitatea medicală care tratează problema insulinei ridicate este endocrinologia și, uneori, medicina generală.

Atunci când nivelul ridicat de insulină este cauzat de o problemă de rezistență la insulină, tratamentul are ca scop reglarea nivelului de zahăr din sânge înainte ca situația să evolueze spre o stare de prediabet și diabet.

Din fericire, în faza de rezistență la insulină, este posibil să se inverseze starea fără medicamente antidiabetice, doar cu modificări ale dietei și ale stilului de viață:

• Practicarea regulată a activității fizice: Puteți face, de exemplu, o plimbare în parc sau puteți cere ajutorul unui specialist în educație fizică pentru a vă ajuta să vă stabiliți un plan de antrenament personalizat, adaptat la condiția fizică și la starea dumneavoastră de sănătate.
• Mențineți o dietă echilibrată: Scopul nu este de a elimina carbohidrații, ci de a face alegeri care să nu provoace vârfuri de insulină. Faceți acest lucru schimbând carbohidrații simpli cu carbohidrați complecși, vedeți diferențele dintre carbohidrații simpli și carbohidrații complecși. De asemenea, asigurați-vă că mâncați fibre, proteine și grăsimi bune, care vor ajuta la scăderea indicelui glicemic al alimentelor.
• Pierderea excesului de greutate și a circumferinței abdominale: sunt consecințe ale celor două măsuri terapeutice de mai sus și contribuie semnificativ la inversarea tabloului de rezistență la insulină.

Vedeți sfaturi de dietă și exerciții fizice pentru cei cu rezistență la insulină.

Exercițiile fizice, pe lângă faptul că asigură pierderea în greutate, îmbunătățesc răspunsul celulelor musculare la insulină, ajutând la scăderea nivelului acesteia în sânge.

În unele cazuri, medicul poate indica utilizarea unor medicamente specifice, care îmbunătățesc absorbția de insulină de către celulele musculare, adipoase (grăsime) și hepatice (ficat).

În cazurile în care insulina ridicată este cauzată de insulinom sau de nesidioblastoză, tratamentul este chirurgical, pentru a îndepărta tumora sau, respectiv, organul complet.

Surse și referințe suplimentare

• Hipoglicemie hiperinsulinemică persistentă endogenă la adult: raport de caz, Arquivos Brasileiros de Endocrinologia & Metabologia, 2007; 51(1): 125-130.
• Insulinorresistencia y Hiperinsulinemia, Archivos Venezolanos de Farmacología y Terapéutica, 2008; 27 (1): 30-40.